Turcia vorbește rusește. Mediterana fierbe

Foto: Pixabay

Într-un gest diplomatic fără precedent, Turcia a anunțat că Rusia va organiza exerciții militare navale în Marea Mediterană, pe fondul escaladării tensiunilor cu vecinii săi de coastă, Grecia și Cipru, referitoare la drepturile de căutare a resurselor energetice din regiune. Avizul de navigație emis de Ankara arată că exercițiile rusești vor avea loc în perioada 8-22 septembrie și 17-25 septembrie în zonele din Marea Mediterană unde operează nave de cercetare seismică turcești.

Rusia nava
Sursa foto: Wikimedia Commons
Nu este clar de ce Turcia, membră NATO, anunță astfel de exerciții în numele Moscovei, dar cele două țări și-au consolidat în mod semnificativ legăturile militare, politice și economice. Ele se coordonează militar în Siria, iar Turcia a achiziționat rachete S-400 și a început construcția unei centrale nucleare cu tehnologie rusească pe coasta sa de sud. Parcă pentru a sublinia bizarul situației, Rusia nu a făcut până acum niciun comentariu legat de iminenta sa prezență militară în Mediterană.

Rusia nava 1
Sursa foto: Wikimedia Commons
Motivul răcirii relațiilor dintre turci și americani este anunțul Statelor Unite că ridică parțial un embargo vechi de 33 de ani în Ciprul divizat etnic între greci și turci. Embargoul SUA, impus în 1987, a fost conceput pentru a preveni o cursă a înarmărilor și viza partea greco-cipriotă a insulei, unde se află guvernul recunoscut internațional al Ciprului. Cipru s-a scindat în 1974, când Turcia a invadat în insula în urma unei lovituri de stat a susținătorilor uniunii cu Grecia. Turcia este singura națiune care recunoaște Republica Ciprului de Nord, o enclavă a etnicilor turci, și menține peste 35.000 de soldați zonă. Washingtonul a declarat că ridică embargoul asupra armelor împotriva Ciprului timp de un an – cu opțiunea de reînnoire – pentru a-i permite să achiziționeze echipamente neletale.

Turcia a reacționat furios la mișcarea SUA despre care a spus că este împotriva „spiritului de alianță” dintre Washington și Ankara. Anunțul Turciei vine într-un moment de tensiune ridicată între Turcia, pe de o parte, și Grecia și Cipru, pe de altă parte, asupra drepturilor de explorare a zăcămintelor energetice offshore din zonă.

Turcia nava
Sursa foto: Wikimedia Commons
Fregatele de război din Grecia și Turcia se șicanează reciproc în ultimele săptămâni, în timp ce navele turcești de foraj continuă să caute hidrocarburi în apele aflate în dispută. La Atena, purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Stelios Petsas, a declarat că exercițiile rusești planificate sunt „monitorizate de toate țările din regiune, precum și de aliații noștri NATO și de partenerii Uniunii Europene”.

Rusia menține o prezență navală considerabilă în estul Mediteranei și efectuează regulat manevre navale acolo. Anunțul celui mai recent exercițiu militar este interpretat de analiștii militari drept un mesaj din partea Moscovei conform căruia aceasta rămâne un actor regional important a cărui influență nu va fi diminuată de acțiunea de embargo de la Washington.

Comentează acest subiect pe Facebook

Sursa:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on reddit
Share on whatsapp

ABONARE

newsletter

Primiți noutăți pe e-mail

Introduceți mai jos adresa dumneavoastră de e-mail pentru a vă abona la newsletterele 10today.ro

CONTACT