Trump președinte! Melania, nu Donald…

Foto: Wikimedia Commons

Cel mai așteptat moment al celei de-a doua zi a Convenției Republicanilor a fost discursul Primei Doamne, Melania Trump (50). După cuvântarea anecdotică de acum 4 ani, în care plagiase pasaje extinse dintr-un discurs (foarte bun) al predecesoarei sale, Michelle Obama, doamna Trump a încheiat seara în ropote de aplauze și urale. Ce a făcut Melania, până la urmă….

În primul rând a vorbit despre coronavirus, o temă predilectă de atac a democraților la adresa lui Trump, ocolită însă în discursurile republicanilor.
“Simpatiile mele cele mai profunde se adresează tuturor celor care au pierdut o persoană iubită, iar rugăciunile mele sunt cu cei bolnavi sau care suferă”, a spus ea, asigurând auditoriul că “Donald nu se va odihni până nu va face tot ce poate”.

A evitat să îl atace pe Joe Biden, așa cum a făcut cvasitotalitatea oratorilor republicani, inducând nuanțe unificatoare pentru o Americă profund divizată. “Îi încurajez pe oameni să se concentreze pe viitor, în timp ce încă învățăm din trecutul nostru”, a spus ea. Nu vreau să folosesc acest timp prețios, atacând cealaltă parte, deoarece așa cum am văzut săptămâna trecută, acest tip de discuție nu servește decât pentru a împărți țara în continuare.”
“Avem nevoie de încă patru ani ca soțul meu să fie președintele nostru. Nu este un om politic tradițional. Nu doar vorbește, el obține rezultate”, a mai adăgat Melania, sub privirile lui Donald, care o admira de pe peluza Casei Albe, în mijlocul unui grup de suporteri republicani. Majoritatea, fără măști de protecție.

Discursurile copiilor președintelui, Eric (36) și Tiffany (26), s-au axat pe atacuri de tot felul la adresa democraților și la îndemnuri previzibile de a vota Trump la prezidențiale.
”Avem în față o alegere între biserică, muncă și școală sau revoltă, jafuri și vandalism”, a declamat Eric, care a lăudat și reacția la virusul “venit din China”.
În fine, este de subliniat și mesajul secretarului de stat, Mike Pompeo. Nu atât pentru conținutul său, cât pentru locația aleasă, Ierusalim, în încercarea de a sublinia recunoașterea controversatei mutări a capitalei Israelului.

Pentru republicani, urmează încă două zile de vorbe, probabil mai puțin spectaculoase decât ale Melaniei, și joi, discursul de acceptare al ”celui de care America are nevoie”, spune soția sa, Donald Trump.

Comentează acest subiect pe Facebook

Sursa:

NBC

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on reddit
Share on whatsapp

ABONARE

newsletter

Primiți noutăți pe e-mail

Introduceți mai jos adresa dumneavoastră de e-mail pentru a vă abona la newsletterele 10today.ro

CONTACT