Industria sexului se digitalizează (cenzurați-vă imaginația!)

Foto: Erik Tanghe/Pixabay

Cea mai veche meserie din lume suferă, și nu pentru că sadomasochismul ar fi devenit vreun curent mainstream. Perfidul coronavirus a îngenuncheat o industrie uriașă despre care nu am găsit date agregate – număr de prestatori, cifră de afaceri. Pare-se că nici BBC, care încearcă o analiză a situației din perspectiva unor prestatoare din diverse locuri ale lumii.

Estelle Lucas a lucrat ca escortă în ultimii 10 ani la Melbourne, construind cu atenție relațiile cu clienții ei. Dar răspândirea Covid-19 și necesitatea distanțării sociale au determinat interzicerea muncii sexuale.

Estelle
Sursa foto: BBC
„Este corect să spun că, dacă nu lucrez șase luni, o mulțime de oameni vor uita de mine”, spune ea. “Nu îmi pot contacta clienții doar ca să conversăm. Acest lucru nu funcționează în industria mea. Trebuie să construim intimitate și asta nu este posibil în mediul actual.”
Înainte de izbucnirea coronavirusului, Estelle câștiga un venit peste medie și spera să plătească în curând ipoteca pe casa sa, aflată în suburbiile din Melbourne. Acum aproape toate veniturile ei s-au pierdut. A încercat să se adapteze mutând afacerea online, dar spune că nu poate înlocui contactul fizic.

Estelle2
Sursa foto: BBC
“Am făcut eforturi pentru a funcționa online, dar nu toată lumea este pricepută la tehnologie. Unii dintre clienții mei chiar nu știu să folosească un smartphone.”
În timp ce guvernul regional a conturat o foaie de parcurs clară pentru redeschiderea restaurantelor și cafenelelor, nu a existat niciun plan pentru industria sexului. “Mi-e teamă că toată munca mea va reveni la zero și va trebui să încep să mă agit ca și cum aș începe pentru prima dată”, spune Estelle.

Cu regulile de distanțare socială în vigoare și cluburile de striptease și bordelurile închise, lucrătorii sexuali din întreaga lume și-au văzut veniturile cum dispar aproape peste noapte. Unii oferă servicii online pentru a-și menține activitatea, în timp ce alții apelează la ajutor de caritate.
Teela Sanders, profesor de criminologie la Universitatea din Leicester, are un punct de vedere mai aplicat: „Guvernele au fost foarte bune în asigurarea protecției sociale pentru majoritatea oamenilor, în special a persoanelor care desfășoară activități independente, dar lucrătorii sexuali nu sunt incluși”, spune ea. Lucrătorii sexuali “ar trebui să aibă acces la fondul de urgență”.

Iar Niki Adams din Sindicatul prostituatelor din Anglia adaugă, într-un interviu pentru BBC, că majoritatea colegelor sale din Marea Britanie sunt mame, întrețin familii și vor încerca să lucreze pentru că sunt disperate după bani.

În fine, pentru BBC, imaginea dezastrului industriei este deplină atunci când ajungi la bordelul Daulatdia din Bangladesh, acolo unde 1300 de femei (și cei 400 de copii ai lor) așteaptă in van clienții care împânzeau aleile și barăcile sordide ale unuia dintre cele mai mari stabilimente din lume. Astăzi, poliția păzește intrarea din luna martie, iar rezidenții trăiesc doar din donațiile oganizațiilor de caritate. Nazma (pseudonim) a ajuns aici în urmă cu trei decenii, când avea doar șapte ani.

Nazma
Sursa foto: BBC
Nu putem lucra acum, deci nu avem niciun ban, iar asta este înfricoșător”, spune Nazma, care aducea singurul venit pentru sora sa și alți trei copii din satul său natal.
Evident că sexul nu va dispărea în accepțiunea sa clasică, cel puțin în orizontul previzibil de timp, deși studiile recente indică o lipsă de apetit ingrijorătoare în rândul noilor generații (X, Y, Z, etc). Se va schimba, probabil, doar forma în care plăcerea se va tranzacționa. Prostituția se va muta de pe Centură pe magistrala informației, pentru că asta e digitalizarea…

Comentează acest subiect pe Facebook

Sursa:

BBC

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on reddit
Share on whatsapp

ABONARE

newsletter

Primiți noutăți pe e-mail

Introduceți mai jos adresa dumneavoastră de e-mail pentru a vă abona la newsletterele 10today.ro

CONTACT