O palmă etnică

Foto: Wrong Fuel

Politizarea instituțiilor care, conform legii, ar trebui să fie apolitice este un fenomen pe cât de frecvent, pe atât de acceptat de societate, iar rezultatele se văd, și sunt rezultate dezastruoase, nu doar pentru progresul și dinamica economică, ci și pentru fibra etică a societății, pentru mentalitatea generației tinere.

Ocolirea, fentarea, ignorarea și încălcarea legii înseamnă zero etică personală și socială, iar în cazul înalților funcționari și demnitari, zero onoare, căci ei jură pe Biblie și Constituție. Dacă lucrurile vor continua așa, va fi absurd să sperăm că nepotismul va dispărea când se vor schimba generațiile la conducerea statului.

Calin Georgescu
Călin-Liviu Georgescu, editorialist 10today.ro
Dacă tânăra generație crește și se formează într-un climat etic toxic, creșterea va fi strâmbă, și putem deja să ne mutăm așteptările pentru mai bine, de pe puștimea de azi, pe pruncii de țâță, fiindcă asanarea morală va sări, probabil o generație.

Mai ales că în cercurile intelectuale românești circulă demult o filosofie a acceptării viciilor politizării și nepotismului ca o consecință a identității noastre naționale, fiindcă, cică, ”suntem balcanici”, adică ”oameni suntem”, ”omul mai și greșește” și ”o viață are omul”. Listă particularităților discutabile ale ”balcansimului nostru” este lungă, dar totul conduce, în final, spre constatarea lui Raymond Poincaré, că ”ne afăm la porțile Orientului unde nimic nu este luat foarte în serios”. Oare suntem condamnați de istorie să funcționăm ca stat, ca societate și, în ultimă instanță, ca indivizi, în filosofia delăsării, a neseriozității și a lui ”lasă-mă să te las?”.

Fac pana prostului pe autostradă, mașina mă trădează, indicatorul de combustibil mă minte și rămân fără motorină la 5 km de benzinărie. Pentru o clipă, am visul frumos că sunt în Germania și mașinile de la Poliția Autostrăzii care se fâlfâie în sus și-n jos pe șosea îmi vor sări în ajutor și mă vor duce măcar până la benzinăria de colea, să iau niște motorină-n sticlă și să mă aducă înapoi la mașină, dar nu. ”Sunați să vină o platformă” mă sfătuiește sec un polițist și mă abandonează cu ale mele, singur lângă parapet.

Noroc că oprește un camion și șoferul, care nu este un angajat, ci un mândru proprietar al camionului său, scoate furtunul, suge din rezervor, motorina prinde să curgă și îmi umple un PET de 2 litri. Eu sunt, nu doar un bucureștean sadea, dar se și vede de la o poștă că-s bucureștean, așa că, la un necaz ca acesta, oricine poate profita de faptul că sunt și atehnic, și nici nu-mi place să-mi murdăresc mâinele. Să scot capacul de la rezervor este toată disponibilitatea mea pentru mecanica auto. De aceea, sunt recunoscător până la Dumnezeu și înapoi, atât pentru ajutor, cât și pentru deranj, și scot imediat cincizeci de lei, cinci hârtii de zece. Aș fi dat și o sută, și două, salvatorului meu.

Dar omul extrage o hârtie de zece și zice: ”doar pentru motorină, atât”. Desigur că insist ”vă rog frumos, luați banii.” Dar omul nici nu se uită la banii pe care tot încercam să îi dau și, până la urmă, iritat de insistența mea zice: ”nu v-am ajutat pentru bani, aveați nevoie de ajutor, v-am ajutat. Eu sunt macedonean, nu român.”

Au trecut trei zile, mi-am făcut șase dușuri, și palma etnică cu miros de motorină de pe obrazul meu încă nu s-a șters. Se va șterge vreodată?

Un editorial de Călin-Liviu Georgescu

Comentează acest subiect pe Facebook

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on reddit
Share on whatsapp

ABONARE

newsletter

Primiți noutăți pe e-mail

Introduceți mai jos adresa dumneavoastră de e-mail pentru a vă abona la newsletterele 10today.ro

CONTACT