Manifestația care nu se manifestă

Foto: Wallpapersafari/Digi24

Eu sunt unul dintre aceia care și-a dorit ca manifestația din Piața Victoriei din 10 august 2018 să fie mai puțin o manifestație politică (în acel caz, anti-PSD și anti-Viorica), ci o manifestație cu adevărat cetățenească, în primul rând împotriva abuzurilor statului, împotriva unei justiții și poliții suspecte de corupție, împotriva politicianismului toxic, împotriva adminitrațiilor locale incompetente și inepte. Împotriva unui stat a cărui incompetență și înclinație spre corupție face victime: tinerii de la Colectiv, fetele din Caracal și câte și mai câte cazuri. O manifestație numai a noastră, a civililor puși la zid și executați zi de zi de către Statul politicianist, tâmp, obez, agresiv și, pe cale de consecință, asasin.

Calin Georgescu
Călin-Liviu Georgescu, editorialist 10today.ro
Dar nu a fost așa. Privind retrospectiv, înțelegem că în 10 august 2018 a avut loc o manifetsație strict în favoarea PNL, a președintelui Iohannis și a politicilor PPE. Păcat. Sigur, anti-PSD-ismul este firesc, dat fiind ”portofoliul” partidului, dar ratarea unei manifestații curat cetățeneșeti, așa cum a fost cea de după Colectiv, este o pierdere. Nu că PSD, partidul care este în primul rând vinovat de înapoierea României, nu ar fi de blamat public.

Dar cine are iluzia că PSD este o ciumă și că dincolo, în opoziție, este o mumă, și că numai în partidele din opoziție există germenii bunei guvernări, acela este mai naiv decât săraca Alexandra atunci când s-a suit în mașina lui Dincă. Azi, după un an de tragic spectacol la Caracal, spectacolul jenant al Statului bălbâit și prostălău, un spectacol al inepției infame și asasine, un mare ”huo!” al nostru, al populației civile, s-ar impune, iar o manifestație cetățenească exact asta ar trebui să facă. Să-i huiduie pe toți, pe președintele incapabil, pe guvernul de semidocți și pe opoziția de aceeași teapă cu guvernul.

Azi, mie mi-e clar că între noi, cetățenii, și ”ăștia” nu este și nu poate fi pace. Poate fi doar un ”care pe care”, o luptă pe viață și pe moarte, o luptă în care, deocamdată și din păcate, numai de la noi sunt victime. D-aia zic, cea mai proastă idee ar fi să cerem și să așteptăm soluții tocmai de la cei care ne ucid cu legea-n mână. Mai bine să dăm cu un ”Huo” apolitic, ploaie peste toți, într-o egalitate. Dacă tot îi plătim să ne omoare, măcar pe gratis să-i scuipăm.

Un editorial de Călin-Liviu Georgescu

Comentează acest subiect pe Facebook

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on reddit
Share on whatsapp

ABONARE

newsletter

Primiți noutăți pe e-mail

Introduceți mai jos adresa dumneavoastră de e-mail pentru a vă abona la newsletterele 10today.ro

CONTACT