Design extrem marca Apple

Foto: Apple

Is it a bird? Is it a plane? Nu, este noul Apple Store din Singapore Marina Bay, un loc deja renumit pentru arhitectura sa futuristă. Cu o formă sferică, ce pare să plutească pe apă, noul Apple Store este un unicat între clădirile de gen ale gigantului tehnologic. El se va deschide joi, 10 septembrie, cu regulile de distanțare socială în vigoare.

Apple Store 2
Sursa foto: Apple
“Suntem foarte entuziasmați să deschidem Apple Marina Bay Sands în Singapore, demonstrând astfel legăturile strânse cu acest loc, legături ce dateză de peste 40 de ani”, a declarat Deidre O’Brian, prim-vicepreședinte Apple Retail and People. Astfel, Apple ajunge la nu mai puțin de 3 Apple Store-uri în Singapore. Primul a fost deschis pe Orchard Road, în 2017 și a fost urmat de un al doilea, la aeroportul Jewel Changi în 2019.

Apple Store 3
Sursa foto: Apple
Apple descrie noua structură ca fiind unică, “o sferă de sticlă ce se autosusține, compusă din 114 elemente de sticlă și doar 10 stâlpi care conectează clădirea din punct de vedere structural”. Design-ul unic permite luminii naturale să pătrundă nestingherită, clădirea având la interior numeroși copaci.

Apple Store 4
Sursa foto: Apple
Deschiderea noului  Apple Store vine pe fondul unei crize a industriei de retail, puternic afectată de măsurile luate în contextul raspândirii pandemiei de coronavirus, fapt ce a dus la o scădere accentuată a cumpărăturilor din magazinele fizice, în favoarea celor online. În martie, Apple a decis închiderea tuturor magazinelor oficiale din afara Chinei, din cauza coronavirusului. De atunci, Apple Store-urile se închid și se redeschid în funcție de evoluția pandemiei din zonele în care acestea se găsesc.

Apple Store 5
Sursa foto: Apple
Pentru a-și proteja angajații și a limita raspândirea coronavirusului, toți cei care vor întra într-un Apple Store vor trebui să poarte măști, iar temperatura le va fi măsurată la intrare. În ceea ce privește măsurile de distanțare socială, doar un număr limitat de persoane vor avea acces simultan în magazine, iar toate suprafețele vor fi dezinfectate frecvent.

Deschiderea noului Apple Store din Singapore are loc în aceeași săptămână în care așteptăm detalii despre lansarea noii serii de telefoane iPhone 12.

În schimb, nu avem niciun detaliu despre deschiderea vreunui Apple Store în România, ceea ce spune multe despre încrederea gigantului tehnologic în oportunitățile de investiții din țara noastră.

Comentează acest subiect pe Facebook

Sursa:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on reddit
Share on whatsapp

ABONARE

newsletter

Primiți noutăți pe e-mail

Introduceți mai jos adresa dumneavoastră de e-mail pentru a vă abona la newsletterele 10today.ro

CONTACT