Biden, candidatul oficial al democraților. Ultima repriză!

Foto: Gage Skidmore/Flickr

Joe Biden (77) a fost nominalizat fără mare entuziasm candidatul oficial al democraților în cea de a doua zi a Convenției desfășurate online din cauza epidemiei de coronavirus. Doi foști președinți, Jimmy Carter și Bill Clinton și fostul secretar de stat, Colin Powell, au avut mesaje de mobiizare pentru suporterii democrați la cea de-a treia candidatură a lui Biden pentru un post în administrația de la Casa Albă.

De notat că la virtuala Convenție a republicanilor de săptămâna viitoare, Trump (74) nu se va bucura de sprijinul public al fostului președinte George Bush sau al nominalizatului din 2012, senatorul Mitt Romney.

Trump
Credit foto: Gage Skidmore/Flickr
Simptomatic, dealtfel, discursurile s-au concentrat mai degrabă pe diabolizarea președintelui Trump, decât pe ridicarea în slăvi a lui Biden. ”Suntem singura economie majoră în care rata șomajului s-a triplat, la Casa Albă e haos, America merită un președinte de care să nu se râdă”, sunt câteva dintre săgețile pe care simbolurile democraților le-au aruncat către Trump. Un moment mai interesant a fost cel în care Jill Biden, soția candidatului democrat, s-a adresat dintr-o clasă goală a liceului din Delaware, unde preda engleza în anii 90. ”Știu că dacă vom încredința această națiune lui Joe, el va face pentru familia ta ceea ce a făcut pentru ai noștri: ne-a adus împreună și ne-a făcut întregi”, a spus ea, departe totuși de carisma discursului fostei Prime Doamne, Michele Obama, din prima zi a Convenției.

Următoarele două zile mai programează două momente așteptate, mesajul Khamalei Harris, alegerea lui Biden pentru postul de vicepreședinte (și pentru voturile minorităților afro și asiatice) și discursul de acceptare al nominalizatului, din ultima zi.

Reacția lui Trump, aflat și el în campanie, în Arizona, previzibilă, pe Twitter: ”Biden este doar o păpușă a radicalilor de stânga”.
Cu 78 de zile înaintea alegerilor, sondajele de opinie îl dau pe Biden în fața lui Trump cu peste 7 procente. Atenție, însă, în scădere față de cele peste 10 puncte pe care le avea la sfârșitul lui iunie.

Spectrul înfrângerii dramatice a lui Hillary Clinton la ultimul scrutin încă provoacă frisoane democraților, iar mulți încearcă și acum să ințeleagă de ce nu îl văd în fruntea lor pe Bernie Sanders, retras neașteptat din cursă în luna aprilie.

Comentează acest subiect pe Facebook

Sursa:

BBC

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on reddit
Share on whatsapp

ABONARE

newsletter

Primiți noutăți pe e-mail

Introduceți mai jos adresa dumneavoastră de e-mail pentru a vă abona la newsletterele 10today.ro

CONTACT